Ai castigat la loto. Nu ai castigat premiul cel mare de 1 miliard, dar
ai castigat 7-800 de milioane.Ai castigat niste bani cu care poti sa
faci absolut ce vrei, fara nici o restrictie. E normal sa te bucuri ca
ai castigat sau sa te intristezi ca nu ai castigat lozul cel mare?
Cu toate astea, in mod ciudat, foarte multi, daca nu majoritatea, se intristeaza.
Ai avut o sansa (aproape) unica sa existi. Adica una la cateva miliarde - unul-doi din (numarul spermatozoizilor ce ii produce un barbat intr-o viata x numarul lunilor din ~30 de ani ;) )
Ai castigat o viata.
Esti complet echipat pentru fericire. Pana la urma in copilarie esti fericit desi nu ai bani. Chiar si daca esti bolnav esti fericit. Asta pana nu incep toti sa te compatimeasca astfel incat sa ajungi sa te simti anormal.
Dar incepi sa risipesti banii fara noima. Devii grijuliu cu ei doar cand doar ti-a mai ramas un maruntis dupa ce ai risipit comoara. Te rogi cu lacrimi prin manastiri pentru sanatate desi te-ai indopat cu prostii si nu ai alergat 100 de metri de cand erai copil, incepi sa te rogi pentru inca o zi de viata cand ai risipit zeci de ani uitandu-te la televizor.
Chiar si asa, tot ai ceva pe cand sunt altii care nu au avut nimic sau nu au nimic. (au murit sau nu s-au nascut).
Si nu trebuie sa dai nimic nimanui. Fiecare a primit aceeasi suma pe care si-o cheltuie cum crede de cuviinta.
Deci nu e oare nerecunostinta sa nu te bucuri de darul primit ci sa fii suparat ca nu ai primit mai mult?
Si ajungi sa te manii pe toti cei din jur, pe ghinion, pe viata si ce(L)i care ti-au daruit-o.Sa stai in tristete?
Tristetea este pana la urma o neapreciere a darului vietii, a acestui dar primit. Fara sa fi facut nimic sau sa fi avut vreun merit.
De aceea, pe buna dreptate, ea este privita ca si unul dintre cele 8 mari pacate despre care spune parintele Ioan Cassian: "ca molia pentru vesminte si cariul pentru lemn, asa este vatamatoare tristetea pentru inima omului".
Cu toate astea, in mod ciudat, foarte multi, daca nu majoritatea, se intristeaza.
Ai avut o sansa (aproape) unica sa existi. Adica una la cateva miliarde - unul-doi din (numarul spermatozoizilor ce ii produce un barbat intr-o viata x numarul lunilor din ~30 de ani ;) )
Ai castigat o viata.
Esti complet echipat pentru fericire. Pana la urma in copilarie esti fericit desi nu ai bani. Chiar si daca esti bolnav esti fericit. Asta pana nu incep toti sa te compatimeasca astfel incat sa ajungi sa te simti anormal.
Dar incepi sa risipesti banii fara noima. Devii grijuliu cu ei doar cand doar ti-a mai ramas un maruntis dupa ce ai risipit comoara. Te rogi cu lacrimi prin manastiri pentru sanatate desi te-ai indopat cu prostii si nu ai alergat 100 de metri de cand erai copil, incepi sa te rogi pentru inca o zi de viata cand ai risipit zeci de ani uitandu-te la televizor.
Chiar si asa, tot ai ceva pe cand sunt altii care nu au avut nimic sau nu au nimic. (au murit sau nu s-au nascut).
Si nu trebuie sa dai nimic nimanui. Fiecare a primit aceeasi suma pe care si-o cheltuie cum crede de cuviinta.
Deci nu e oare nerecunostinta sa nu te bucuri de darul primit ci sa fii suparat ca nu ai primit mai mult?
Si ajungi sa te manii pe toti cei din jur, pe ghinion, pe viata si ce(L)i care ti-au daruit-o.Sa stai in tristete?
Tristetea este pana la urma o neapreciere a darului vietii, a acestui dar primit. Fara sa fi facut nimic sau sa fi avut vreun merit.
De aceea, pe buna dreptate, ea este privita ca si unul dintre cele 8 mari pacate despre care spune parintele Ioan Cassian: "ca molia pentru vesminte si cariul pentru lemn, asa este vatamatoare tristetea pentru inima omului".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu